Am intrebat cu ceva vreme in urma un viitor posesor de caine de ce doreste sa dea cateva sute de euro pe un pui de husky, in loc sa ia un caine de pe strada, rezolvand astfel doua probleme dintr-un foc: te faci si cu cainele mult dorit, si scapi si strazile de un caine fara stapin (propunerea mea venea pentru ca stiu o groaza de caine frumosi, pe care i-as lua acasa fara sa stau pe ganduri, daca ar depinde doar de mine).

Raspunsul a venit sec: “Tu iti alegi prietenii dintre vagabonzi ?”. Probabil daca as locui pe strazi, mi-as face prieteni printre cersetori, dar cum nu e cazul , e destul de greu sa ne imprietenim.  Dar cand un caine de pe strada arata ca unul de rasa (si sunt destui care se incadreaza aici), raspunsul respectivului e cel putin ciudat, ca sa nu zic prostesc.  Intr-o tara normala, unde cainii vagabonzi nu exista, pot intelege pe cel care da bani grei pe un caine de rasa. Romania insa nu se incadreaza aici.

Revenind la evenimentele recente: statul doreste eutanasierea cainilor ce sunt prinsi si nu sunt revendicati (in fine, legea e mai complicata de atat, comunicatea trebuind sa decida daca sunt pastrati in adaposturi sau eutanasiati).  In teorie, problema poate fi rezolvata in mai putin de 24 de ore: toti cei care plang eutanasierea cainilor pot lua acasa cel putin un patruped, inspre ingrijire. A doua zis hingherii nu vor mai avea ce stange de pe strazile Romaniei si problema va fi rezolvata.

Solutia de fata e cea mai cinstita pentru ca pana la urma nu autoritatile sunt vinovate pentru explozia de caini maidanezi, ci tocmai comunicatea,  cea care a lasat acei caini pe strazi.

Circula odata pe internet o poveste cu un student japonez venit in Romania. Bietul om se intalnise pe tren cu cativa studenti romani, si l-a lovit pacatul sa spuna ca nu mancase niciodata mamaliguta.
Ospitalieri, romanii l-au invitat la ei si s-au oferit sa-i prepare o portie (desi nu mai facusera niciodata). Evident, fiasco total, a iesit un terci ciudat, pe care romanii au refuzat sa il manance. Japonezul insa, a mancat tot. “Mai vrei ?”, a fost intrebat. A vrut. Pe la a intrebare si a 4-a farfurie insa, omul a cedat psihic si a recunoscut ca nu ii place, dar ca a crezut ca ar putea jigni gazdele daca le refuza.

Bun.

Acu vreo cativa ani, ai mei invitau la sarbatori un cuplu, rude fiind. El era bolnav de inima, dar era vesel si vorbaret, ii placea vinul, om de viata , ce mai, mie unul mi-a fost tare drag. Taica-miu ii umplea paharul de indata ce se golea, iar omul pleca de obicei mai mult beat decat treaz (deh, vin bun, moldovenesc).
Dupa ce pleca, tata era tot timpul apostrofat: de ce ii tot baga pe gat omului vin, daca stie ca omul are probleme de sanatate si stie ca bea prea mult ? Pai cum, zicea babacul, pai sa zica dupa aia ca fost la noi si nu i-am dat de baut ? Si ce daca ajunge la spital, doar nu i-am dat cu forta, nu ?

Tot acu cativa ani, 2 nemti vin in Romania, intr-o delegatie la o multinationala. Stau mai bine de 5 ani, se acomodeaza, unul se si insoara cu o romananca, are un copil, tot tacamul.
Vine momentul plecarii: se vorbesc amandoi sa faca o petrecere in care sa isi ia ramas bun de la colegi. Invita vreo 250 de subalterni intr-o vineri seara, intr-un club.
Cu cateva zile inainte de petrecere, se trimite un mail colegilor in care li se reaminteste de petrecere, li se sugereza subtil sa vina singuri, nu cu partenerii (asa cum se intampla de obicei la petrecerile organizate de firma), si se arunca pastila: bugetul de bauturi este limitat, si dupa ce se va epuiza, chelnerii vor atentiona invitatii ca bauturile ce se vor mai comanda se vor plati de catre invitati !!

Cat de putin or fi inteles totusi cei 2 bieti nemti din cultura romanilor ? Nu or fi patit niciodata sa auda de zece ori in timpul unei vizite replica “Dar mai luati, va rog !” ? Nu si-or fi dat seama ca pentru un roman, a-l invita acasa sau oriunde altundeva si a-l pune sa plateasca de la a 5-a bere sau al 4-lea pahar de vin in sus e o jignire mai mare decat bagatul in aia ma-sii ?

Gata, m-am mutat.

Nu prea mai am cum sa cred in fragilitatea feminina. Sau in sinceritatea neconditionata a femeii. Si ce pot face eu acum ? Sa merg la sala, la sapat santuri, la facut flotari. Pai stai, ce legatura au unele cu altele ?

“- Si ia zi-mi cinstit, cand te-am batut la skandenberg, a fost pe cinstite ?
- Nu prea, te-am lasat sa castigi, cand te-am vazut ce mult iti doreai..”

Retorica: ar mai trebui de acum incolo sa-i mai car sacosele rochitei rosii ?

Acu vreo saptamana, © Monica, Monica 65%, MONICA !!!, sau mai bine zis, Mon o dat cu leapsa in mine. Optimisto-incapatinat oricum sunt, asa ca m-o nimerit destul de bine. Cica ar trebui sa spun 3 motive pentru care merita sa gandesti pozitiv. 3 sa fie:

Leapsa merge mai departe la Sorana, Ida si Adina.

Iti dai seama la un moment dat ca desi nu esti cel mai limbut om cu putinta, comunici la fel de mult ca si ceilalti. Nu comunici chiar ce ai vrea tu, dar o faci totusi. Si te pune pe ganduri treaba asta. Afli ca de fapt oricum nu prin vorbe comunicam, ci prin trup. Si ca spre deosebire de gura, trupul nu tace niciodata. Sau, ma rog, tace el odata si-odata, dar in momentul ala oricum nu-ti mai pasa. Asa ca inveti sa vorbesti. Fara gura. O faceai si inainte, involuntar, dar acum stii exact ce spui. Mai mult, chiar reusesti sa spui exact ce vrei. Si cel mai bun semn e cand ti se dau replici desi nu ai spus nimic.
Totusi trebuie sa mai si articulezi din cand in cand si in curand uiti sa mai fii atent la ce “spui”. Asta pana cand auzi: “Stii cand mi-am dat seama ?” “Cand ?”, intrebi tu. “Cand dansam si m-ai strans in brate, atunci.” “Pai cum te-am strans ?” “Nu stiu, dar mi-am dat seama”.

– Vii direct acasa, auzi ?
– Da, acasa vin.
Auzeam fara sa vreau conversatia dintre un coleg si nevasta-sa. Nevasta care il sunase de vreo 2 ori in mai putin de zece minute. Era aproape evident ca omul era la volan din moment ce nu apucase sa raspunda iar telefonul in geaca, pe bancheta din spate, mai era si ora care ar fi trebuit sa dea de banuit ca vine spre casa. Bietul om chiar nu-i genul care sa umble fleandura (genul cuminte, devreme acasa, muncitor, insurat tanar), asa ca nu inteleg (mai ales ca nu-i primul caz de care aud in ultima vreme, al doilea e un fel de, in traducere libera: nu mai pot sa fac ce fac in fiecare saptamana, activitate de care prietena stie, pentru ca trebuie sa las totul balta dupa ce m-a sunat, si cum nu prea a lasat loc de negocieri, nu am ce face”)): ori viata de familie tampeste barbatii, ori imi scapa mie, burlacul, ceva, ori o fi adevarata teoria care spune ca in momentul in care sotia ajunge sa te “calareasca” si tu iti cam pui de bunavoie hamul pe umar s-a cam dus pe apa sambetei casnicia/relatia si ca de fapt bietele femei spera, constient sau nu, sa nu ajunga sa te aiba sub papuc, pentru ca din momentul ala, aleluia si hai sa ne plictisim impreuna, sau mai rau, ofteaza dupa instalatorul venit sa repare teava, precum in reclama cu “sotia si fantezia”.

– Mai cârlane, da’ ce faci ? De ce mergi tu primul si ea de mana dupa tine inspre ring cand mergeti la dans ?
– Si cine trebuie sa mearga primul, ea ?
– Pai nu, nu asa-i politicos ?
– Pai in timpul dansului cine conduce ?
– Barbatul.
– Bun, si de ce ar trebui sa ma conduca ea pe mine pana pe ring ? Facem cu randul sau cum ? Daca nu s-au schimbat treburile astea in ultima jumatate de ora, eu zic ca femeia se asteapta de la barbat sa conduca. Si nu numai in dans. Iar politetea nu prea are nici o legatura cu asta. Ba da, are: “Esti politicos sa fii naibii odata barbat si sa nu astepti aprobarea mea pentru orice faci ?” Ce zici ?

Eu sunt pretentios. Gata, am zis-o. Si la capitolul “filme” chiar al naibii de mult. Oi fi avand si prejudecati privind filme si seriale cu mare priza la public carora prefer sa nu le ofer mai mult de 15 minute pentru a ma convinge, dar asta e. Si daca fac totusi o recomandare, o fac cu mare tragere de inima:
Courtesy of musiu iLL, va prezint “Weeds”. O mama ramasa singura (Mary Louise-Parker, pe care o stiam din Cupid & Cate de pe Hallmark), cu 2 pustani de crescut, se apuca de vandut marijuana iar de aici complicatii cat incap.
De ce imi place ? Pentru ca e tabu (cum naiba sa faci un film despre trafic si producere de droguri, fie ele si usoare), pentru ca e imoral, pentru ca e sexi si pentru ca are multe substraturi, pentru ca are o intriga NEBUNA si nu in ultimul rand, pentru ca e, vorba lui iLL, funky. Pe scurt, pentru ca e “filthy, dirty, imoral, ah-yeah”, dupa cum spunea un cantec dintr-un mix de-al lui Carl Cox.
Partea prosta: doar 3 sezoane filmate pana acum, si eu aproape ca l-am terminat pe al 2-lea. Cica s-ar filma si sezonul 4, dar pana pun mana pe el, probabil ca mai trece ceva timp.