A nu stiu cata oara se discuta in presa despre problema cainilor vagabonzi si despre eventuala eutanasiere a lor, ca ultima solutie.
Am intrebat cu ceva vreme in urma un viitor posesor de caine de ce doreste sa dea cateva sute de euro pe un pui de husky, in loc sa ia un caine de pe strada, rezolvand astfel doua probleme dintr-un foc: te faci si cu cainele mult dorit, si scapi si strazile de un caine fara stapin (propunerea mea venea pentru ca stiu o groaza de caine frumosi, pe care i-as lua acasa fara sa stau pe ganduri, daca ar depinde doar de mine).
Raspunsul a venit sec: “Tu iti alegi prietenii dintre vagabonzi ?”. Probabil daca as locui pe strazi, mi-as face prieteni printre cersetori, dar cum nu e cazul , e destul de greu sa ne imprietenim. Dar cand un caine de pe strada arata ca unul de rasa (si sunt destui care se incadreaza aici), raspunsul respectivului e cel putin ciudat, ca sa nu zic prostesc. Intr-o tara normala, unde cainii vagabonzi nu exista, pot intelege pe cel care da bani grei pe un caine de rasa. Romania insa nu se incadreaza aici.
Revenind la evenimentele recente: statul doreste eutanasierea cainilor ce sunt prinsi si nu sunt revendicati (in fine, legea e mai complicata de atat, comunicatea trebuind sa decida daca sunt pastrati in adaposturi sau eutanasiati). In teorie, problema poate fi rezolvata in mai putin de 24 de ore: toti cei care plang eutanasierea cainilor pot lua acasa cel putin un patruped, inspre ingrijire. A doua zis hingherii nu vor mai avea ce stange de pe strazile Romaniei si problema va fi rezolvata.
Solutia de fata e cea mai cinstita pentru ca pana la urma nu autoritatile sunt vinovate pentru explozia de caini maidanezi, ci tocmai comunicatea, cea care a lasat acei caini pe strazi.
