Iti dai seama la un moment dat ca desi nu esti cel mai limbut om cu putinta, comunici la fel de mult ca si ceilalti. Nu comunici chiar ce ai vrea tu, dar o faci totusi. Si te pune pe ganduri treaba asta. Afli ca de fapt oricum nu prin vorbe comunicam, ci prin trup. Si ca spre deosebire de gura, trupul nu tace niciodata. Sau, ma rog, tace el odata si-odata, dar in momentul ala oricum nu-ti mai pasa. Asa ca inveti sa vorbesti. Fara gura. O faceai si inainte, involuntar, dar acum stii exact ce spui. Mai mult, chiar reusesti sa spui exact ce vrei. Si cel mai bun semn e cand ti se dau replici desi nu ai spus nimic.
Totusi trebuie sa mai si articulezi din cand in cand si in curand uiti sa mai fii atent la ce “spui”. Asta pana cand auzi: “Stii cand mi-am dat seama ?” “Cand ?”, intrebi tu. “Cand dansam si m-ai strans in brate, atunci.” “Pai cum te-am strans ?” “Nu stiu, dar mi-am dat seama”.
